joi, mai 2, 2024
AcasăCulinarRețete pentru Moșii de toamnă 2021. Ce să dai de pomană

Rețete pentru Moșii de toamnă 2021. Ce să dai de pomană

[ad_1]

Conform calendarului ortodox, Moşii de Toamnă 2021 pica într-o zi de sâmbătă, pe 30 octombrie. Se spune că Sfinţii Părinţi au stabilit ca sâmbătă să fie ziua în care să se facă pomenirea celor adormiţi. De ce? Pentru că, într-o zi de sâmbătă, Iisus Hristos a stat cu trupul în mormânt, dar cu sufletul a fost în iad, pentru a-i elibera pe drepţii adormiţi. În plus, ziua de sâmbătă este înaintea duminicii, ziua în care a avut loc Învierea Mântuitorului. Iată 3 reţete pentru Moşii de toamnă 2021.

Tradiţia bisericească spune că e bine să ducem la biserică vin, prescură şi colivă. Iar după ce preoţii le binecuvântează, ele sunt împărţite oamenilor.

“În tradiţia ortodoxă, în ziua praznicului se aduc la biserică, pentru a fi sfinţite, coliva, prescura şi o sticlă de vin. De asemenea, se sfinţesc pachete cu alimente pe care rudele celor adormiţi le împart după slujba de pomenire. Noi ortodocşii ne rugăm pentru că avem credinţă că prin rugăciunile noastre, sufletul celui adormit va ajunge la Judecată universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărţit de trup”, a spus părintele Paul Tudorache, preot în parohia “Sfântă Cuvioasa Parascheva” din Călăraşi.

Reţete pentru Moşii de toamnă 2021

Acestea sunt numai câteva reţete. Se spune că poţi da orice de pomană, cu condiţia să fie ceva ce şi tu ai mânca.

Clătite umplute cu brânză de vaci

Se fac rapid şi sunt o gustare excelentă.

Ingrediente:

  • 8 ouă
  • 450 gr făină albă
  • puţină sare
  • ulei, pentru prăjit clătitele
  • 600 ml apă minerală sau lapte

Alte ingrediente:

  • 3 ouă
  • 200 gr smântână
  • 450 gr brânză de vaci
  • un cub de unt
  • 150 gr zahăr

Mod de preparare:

Prepară aluatul de clătite conform reţetei clasice, după care pune-le deoparte. Amestecă smântâna cu un ou şi cu puţin zahăr. Amestecă brânza de vaci cu celelalte două ouă şi cu restul de zahăr. Umple fiecare clătită cu brânză şi pune-o într-o tavă, unsă cu puţin unt în prealabil. La final toarnă smântâna peste clătite. Întinde uniform şi bagă în cuptorl încins la circa 180 de grade Celsius. E gata în momentul în care a prins o culoare rumenă.

Mai poți încerca și niște clătite cu urdă sau clătite pufoase de post. Ca desert este ideală și prăjitura numită de noi tăvălita cu cocos. Nu spune nu nici unei porții de gogoși fără lapte.

Friptură de porc la ceaun

E ceva diferit faţă de clasica tochitură. Nu uita să pui alături un ou ochi şi o bucăţică de mămăligă fierbinte.

Ingrediente:

  • 500 gr. pulpă de porc
  • 6 bucăţi de cârnaţi de casă
  • câţiva căţei de usturoi
  • 2 cepe galbene
  • 1 buc. ardei gras roşu
  • bulion
  • 1 cană vin
  • 2 foi de dafin
  • cimbru
  • piper negru, proaspăt râşnit
  • sare

Mod de preparare:

Mai întâi taie pulpa de porc în bucăţi mai mici şi pune-o în ceaun, în apă cu puţină sare. Apă trebuie să acopere carnea. În momentul în care începe să fiarbă, schimbă apa. Adaugă apoi dafinul, piperul şi sarea. Lasă să fiarbă la foc potrivit. Cât timp carnea se face în ceaun, curăță ceapa şi toac-o mărun. Spală, curăță şi taie şi ardeiul. Curăță usturoiul şi mărunțește-l.
Pune peste carne usturoiul, ceapa, bulionul și cimbrul. Lasă să fiarbă în continuare. În momentul în care sosul din ceaun scade, adaugă şi bucăţelele de cârnaţi. La final toarnă vinul. După maxim 10 minute mâncărica e gata.
Dacă vrei să-i dai fripturii o aromă aparte, la final, după ce ai oprit focul, poţi adăuga 2-3 căţei de usturoi zdrobiţi.

Plăcintă cu prune

Este un preparat cu specific autumnal.

Ingrediente:

  • 1 kg prune cărnoase
  • cca 750-800 gr făină albă
  • 1 pachet de unt
  • cca 200 gr zahăr
  • 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu, stins în prealabil în 2-3 linguri de oţet
  • un vârf de cuţit de sare
  • cca 200 gr smântână

Mod de preparare:

Taie untul în bucăţi mici şi pune-l într-un bol mai mare. Pune peste el smântâna, zahărul şi sarea. Omogenizează cu telul. Adaugă în ploaie făina şi amestecă, până când obţii un aluat omogen. Rupe o treime din aluat şi las-o deoparte. Restul pune-l într-o tavă, tapetată cu hârtie de copt în prealabil. După ce l-ai întins bine, acoperă-l cu prunele, spălate şi înjumătăţite (şi, bineînţeles, fără sâmburi). Presară puţin zahăr peste prune. Întinde restul de aluat cu sucitorul şi acoperă cu foaia obţinută prunele. Sigilează marginile. Bagî tava în cuptor pentru circa 45 de minute.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments