Spania se aşteaptă la redresarea turismului în 2021. Câți vizitatori așteaptă anul acesta

142


Spania se aşteaptă la redresarea turismului în 2021 mai ales după ce anul trecut, la fel ca în majoritatea țărilor europene, industria turistică de aici a ajuns în pragul colapsului. Autoritățile au anunțat că se așteaptă ca anul acesta numărul turiștilor internaționali să ajungă macar la jumătate față de anul anterior pandemiei.

Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la bugetul national. Dacă în 2019 Spania a atins nivelul record de 83,5 milioane de turiști, anul trecut doar 19 milioane de vizitatori au ajuns în peninsulă.

Spania se aşteaptă la redresarea turismului în 2021

Ministrul spaniol al Turismului, Reyes Maroto, şi-a exprimat speranţa că numărul vizitatorilor internaţionali în Spania s-ar putea redresa în 2021 la jumătate din nivelul de dinaintea pandemiei de coronavirus (COVID-19).

„Poate obiectivul ideal este să avem jumătate din turiştii pe care i-am avut în 2019. Aceasta ar fi o realizare pentru industria turismului”, a declarat oficialul spaniol la un eveniment organizat de agenţia de presă Europa Press.

Spania este printre statele membre UE care au făcut presiuni semnificative pentru că Certificatul Verde Digital să fie gata până la sezonul turistic de vară.

Semne că turismul începe să-și revină au fost încă din weekend-ul trecut. Zeci de mii de turişti germani au sosit în Insulele Baleare, un sprijin binevenit pentru turismul local, deşi localnicii sunt nemulţumiţi că nu pot călători din cauza restricţiilor impuse de autorităţile de la Madrid.

Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INE), numărul vizitatorilor internaţionali în Spania a scăzut în 2020 cu peste 80%, după ce autorităţile au impus restricţii de călătorie pentru a atenua efectele pandemiei. Spania a primit doar 19 milioane de turişti străini anul trecut, un nivel care nu a mai fost înregistrat din 1969. De asemenea, cheltuielile turiştilor străini în 2020 au scăzut cu 78,5%, la 19,74 miliarde de euro.

Numărul vizitatorilor internaţionali în Spania a atins în 2019 nivelul record de 83,5 milioane, acesta fiind al şaptelea an consecutiv de creştere a numărului de turişti. Ei au cheltuit 91,91 miliarde de euro.

Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la Produsul Intern Brut în 2019. În 2020, din cauza restricţiilor de călătorie impuse ca urmare a pandemiei, turismul a contribuit cu doar 4% – 5% la Produsul Intern Brut, conform estimărilor analistului Maria Jesus Fernandez, de la Funcas.

Sezonul turistic din Grecia va fi mai bun în acest an

Pe lângă Spania, o alta țară mediteraneană speră să-și relanseze turismul. Astfel, prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis şi-a exprimat speranţa că sezonul turistic din 2021 ”va fi mult mai bun decât cel de anul trecut”, informează publicaţia elenă Kathimerini.

Într-un interviu acordat publicaţiei germane Suddeutsche Zeitung, premierul elen a afirmat că obiectivul Guvernului este să revitalizeze turismul.

„Obiectivul nostru este să ajunge la cel puţin 50% din nivelul înregistrat în 2019. Campania de vaccinare din Grecia prevede că toţi cetăţenii cu vârsta de peste 60 de ani şi cei cu boli grave vor fi vaccinaţi până în mai”.

În 2019, Grecia a înregistrat un an record cu peste 34 milioane de vizitatori.

Suddeutsche Zeitung a informat că Mitsotakis „caută să faciliteze călătoriile în UE” şi susţine introducerea unui certificat de vaccinare la nivelul blocului comunitar pentru sprijinirea turismului.


Sursa: bzi.ro