marți, aprilie 30, 2024
AcasăTurismTransalpina de Apuseni, cea mai noua atracție pentru turiști. Când va fi...

Transalpina de Apuseni, cea mai noua atracție pentru turiști. Când va fi finalizat drumul turistic spectaculos de aproape 80 de kilometri – FOTO

[ad_1]

Transalpina de Apuseni este cea mai noua atracție pentru turiștii care vor alege să meargă în vacantă în Vestul țării. Spectaculosul drum turistic de 80 de kilometri este în plin proces de modernizare și va facilita traversarea munților de la est la vest. Chiar dacă turiștii vor putea să străbată oficial acest traseu din 2022-2023, doritorii trebuie să știe că se poate circula bine pe toată lungimea drumului, procesul de asfaltare urmând a fi demarat în următoarea perioadă.

Transalpina de Apuseni este Drumul Județean 107I (DJ 107I), localizat la peste 1.000 de metri altitudine. Va avea inclusiv piste de biciclete – în jur de 6.700 de metri pătrați, 21 stații de autobuz, peste 12.000 de metri pătrați de trotuare, 14 poduri noi și 200 de podețe. Noul drum turistic va reprezenta un nou tablou din ansamblul pitoresc românesc, magnet pentru turiști, în special pentru străini, fascinați deja de Transfăgărășan, Transalpina, Transursoaia și Transrarău.

Transalpina de Apuseni, cea mai noua atracție pentru turiști

Anul 2021 vine cu vești bune pentru infrastructura rutieră din zona Munților Apuseni. Aici sunt demarate mai multe lucrări ce vizează proiecte de modernizare a unor drumuri turististice, dintre care cea mai spectaculoasă șosea este Transalpina de Apuseni.

Investiția este derulată de Consiliul Județean Alba, este finanțată din fonduri europene și costă 156 de milioane de lei. Drumul județean are o lungime de 78,5 kilometri, de la Aiud și până la Bucium, unde face joncțiunea cu DN74. Lucrările au început în vara anului 2019 și ar urma să fie finalizate în 2022. Termenul asumat prin contract este primăvara anului 2023, dar este foarte probabil ca acesta să fie devansat pentru sfârșitul anului 2022.

Investiția a fost împărțită în două loturi relativ egale. Primul costă 79,72 milioane de lei, iar al doilea – 76,25 milioane de lei, fară TVA. Ambele loturi au fost câștigate de același ofertant: Asocierea Societatea de Construcții Napoca – Operes SRL (Italia) – Cosedil SPA (Italia).

Acest nou drum străbate o zonă turistică importantă din județul Alba, care, astfel, va fi scoasă din izolare și anonimat și va permite localităților de pe traseu să se dezvolte, mai ales pe partea turistică. Este vorba despre comunele Râmeț, Ponor și Mogoș, trei dintre cele mai sărace și mai depopulate din România, cu mai puțin de 800 de locuitori. Autoritățile anunță că deja prețul terenului din aceste localități a crescut semnificativ după demararea proiectului de modernizare. Chiar dacă acum doi ani aici în zonă nu exista niciun interes imobiliar din partea investitorilor, prețul terenului se vinde la ora actuală cu 5 euro metru pătrat. Așadar, odată cu inaugurarea acestui traseu montan pitoresc trebuie să ne așteptam să apară în zonă unități de primire turistică și nu numai.

Numeroase atracții turistice în zonă

Chiar dacă încă nu s-a demarat procesul de asfaltare, noutatea începutului de an 2021 este faptul că se poate circula bine pe toată lungimea drumului. Constructorul este aproape de finalizare cu etapa terasamentelor ceea ce face ca accesul auto să fie, deja, mult mai facil decât era în urmă un an. Gradul de execuție a lucrării este de circa 50%, la aproximativ 1 an și jumătate de la demararea lucrărilor.

În perioada următoare se va trece și la faza de asfaltare, începând cu zona dinspre municipiul Aiud. Pe lângă modernizarea drumului, proiectul prevede construirea a aproape șapte km de pistă de biciclete în zona municipiului Aiud, amenajarea a 21 de stații de autobuz, construirea a 14 poduri și a circa 200 de podețe.

De asemenea, lucrarea presupune peste 23 de kilometri de fundații adâncite, ziduri de sprijin și peste 73 de kilometri de șanțuri de beton. Drumul județean străbate culmi de peste 1.000 de metri și trece prin zone de o frumusețe rară, cu păduri, chei și poienițe specifice Munților Trascău, ramura sudică a Apusenilor.

De-a lungul drumului se află Cheile Mănăstirii, Cheile Geogelului, Cheile Râmeţului, cu pereţi abrupţi şi vârfuri ascuţite. De asemenea, pe drum sunt numeroase zone de belvedere care oferă privelişti până spre Retezat, Şureanu sau Muntele Mare. Din Ponor, imaginea panoramică cea mai frumoasă este spre Muntele Mare şi culmea Bedeleu, care străjuieşte zona Sălciua – Poșaga. Din comună Râmeţ, peisajul se deschide spre culoarul Mureşului şi Podişul Transilvaniei.

Așadar, după ce va fi finalizată Transalpina de Apuseni, Romania va avea, pe lângă Transfăgărășan, Transalpina, Transursoaia și Transrarău, un nou drum turistic spectaculos cu peisaje superbe.

Foto: Facebook/ Județul Alba

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments