sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăCulturaCântărețul Raoul este acuzat de furt. Este cutremur pe scena muzicală

Cântărețul Raoul este acuzat de furt. Este cutremur pe scena muzicală

[ad_1]

Cântărețul Raoul este acuzat de furt, iar momentele grele din viața sa par să nu se mai încheie. În urma cu câteva luni acesta și-a aflat sentința în dosarul pentru conducere fără permis, iar acum este implicat într-un alt caz penal.

Rareș Borlea, zis Raoul, a fost să dea cu subsemnatul la Parchet. Artistul est acuzat acum de furt intelectual.

Cântărețul Raoul este acuzat de furt

Raoul a fost condamnat de curând, la doi ani de închisoare cu suspendare. Rareș Borlea este acuzat de patronul unei firme ce reprezintă mai mulți artiști de furt intelectual. Se pare că procurorii au ajuns la concluzia că Raoul nu merită să fie trimis în judecată, iar cazul a fost închis.

Raoul a fost chemat pentru confirmarea renunțării la urmărirea penală.

Cântărețul Raoul este acuzat de furt, la doar câteva luni după ce a aflat sentința în dosarul pentru conducere fără permis

Rareș-Cornel Borlea a mers fără permis de mai multe ori. Bărbatul a fos prins de oamenii legii așa că, recent, a primit sentința și în ultimul dosar aflat pe rol: doi ani, cu suspendare, plus cheltuieli de judecată, bașcă muncă în folosul comunității. „Condamnare fără acord de recunoaştere. (…) Condamnă pe inculpatul Borlea Rareş-Cornel la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul având permisul de conducere anulat. (…)

Contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă penală inculpatului Borlea Rareş-Cornel, (…) acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se va adăuga sporul obligatoriu de 6 luni, în final inculpatul Borlea Rareş-Cornel urmând a executa pedeapsa rezultantă 2 ani închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 916/27.06.2017 a Judecătoriei Constanţa, respectiv de la data de 20.11.2017”, au decis judecătorii.

Raoul are un cazier impresionant

Cântărețul Raoul este acuzat de furt de către patronul unei firme ce reprezintă mai mulți artiști. Cazierul artistului este unul de-a dreptul impresionant. Rareș-Cornel Borlea mai are următoarele condamnări penale:

– 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere aplicată prin sentinţa penală nr. 916/27.06.2017 a Judecătoriei Constanţa;

– 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere şi amendă penală de 2.250 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 1413/11.09.2018 a Judecătoriei Brăila;

– amendă penală de 2.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 702/21.06.2017 a Judecătoriei Alba Iulia;

– amendă penală de 4.500 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 1932/30.10.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu;

– amendă penală de 20.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 972/22.05.2019 a Judecătoriei Braşov;

– amendă penală de 25.500 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 282/18.06.2020 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti;

– amendă penală de 5.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 17/01.02.2018 a Judecătoriei Avrig;

– amendă penală de 2.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 3/08.01.2018 a Judecătoriei Focşani.

Într-un interviu acordat în urma cu ceva timp pentru spynews.ro, acesta declara:

„Toate faptele mele s-au petrecut acum doi-trei ani. Am avut permisul suspendat, iar eu, recunosc, am continuat să conduc. Când mă oprea poliţia, explicam că nu am permisul la mine, iar ei, fiindcă mă recunoşteau, mă lăsau să plec. Însă, când ajungeau la bază şi mă verificau, constatau că aveam permisul suspendat.

Aşa că îmi făceau dosar penal, iar eu nici măcar nu ştiam. Mai mult, toate citaţiile erau transmise la o adresă la care eu nu mai locuiesc de ani de zile. Avocatul meu a făcut muncă de detectiv, că să găsească toate dosarele penale pe care le aveam, fiindcă eu nu fusesem anunţat de existenţa lor. Am făcut şi muncă în folosul comunităţii, am plătit şi amenzi de zeci de mii de lei… După condamnare, am permisul anulat, aşa că trebuie să dau din nou examen pentru obţinerea lui”.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments