duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăCulturaToni Grecu incendiul de la „Matei Balş”: „M-am prăbușit inconștient”

Toni Grecu incendiul de la „Matei Balş”: „M-am prăbușit inconștient”

[ad_1]

Toni Grecu a vorbit pentru prima dată despre incendiul de la „Matei Balş”. Fondatorul grupului „Divertis” se afla într-un salon de la etajul 2, când a avut loc tragicul eveniment de vineri dimineaţa. Într-o intervenţie la Ştirile PRO TV, actorul a transmis gândurile sale după ce s-a aflat la fața locului în timpul incendiului în urma căruia au murit șase persoane.

În vârstă de 61 de ani, era internat la Spitalul „Matei Balș” de mai bine de două săptămâni, după ce s-a infectat cu coronavirus și avea nevoie de supliment de oxigen.

Toni Grecu incendiul de la „Matei Balş”

„Povestea de azi pentru mine a fost de fapt o cursă sufocantă, extenuantă, fără aer, de 150 de metri, prin faţa unui spital arzând, cursă terminată la uşa salvării în faţa căreia m-am prăbuşit inconştient, dar fericit”, a povestit actorul.

„În urma salvării… sistemul sanitar din România ardea. Participasem la cel mai mic şi mai extenuant maraton din lume. Şi am alergat şi singur. În urma salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea”, a fost mesajul actorului.

Alți pacienți au povestit cum, speriați de fumul care a invadat saloanele, s-au salvat sărind pe geam, în balcoane. „Se auzea cum ţipau: ajutor, ajutor şi era flacăra la primul salon din capăt, flacără mare şi fum”, a rememorat un pacient clipele terifiante prin care a trecut.

Toni Grecu era internat la etajul 2, în pavilionul care a luat foc la „Matei Balș”, numărându-se printre pacienții evacuați și fiind transferat ulterior la Spitalul Sf. Pantelimon. Numărul persoanelor care au murit în urma incendiului a ajuns la șase. Ultima persoană care a murit este un bărbat de 70 de ani.

Conform declaraţiilor făcute de dr. Raed Arafat, în dimineaţa incendiului, apelul la numărul unic de urgenţă 112 s-a produs la ora 5.05. După 8 minute de la incendiu au ajuns la faţa locului primele echipaje medicale şi de intervenţie. După o analiză rapidă, autorităţile au stabilit că este necesară declanşarea planului roşu de intervenţie. Din această perspectivă, la faţa locului au ajuns toate echipajele medicale, de intervenţie disponibile la acea oră în Bucureşti.

Incendiul s-a răspândit şi exista riscul răspândirii acestuia la scară largă. Oficialii au declarat că au găsit, după lichidarea şi evacuarea pacienţilor, cadavrele carbonizate ale 3 persoane. Vorbim şi despre faptul că în acele momente, în spital se aflau peste 100 de pacienţi.

Cine este Toni Grecu

Toni Grecu a vorbit pentru prima dată despre incendiul de la „Matei Balş”. Actorul a absolvit Colegiul „Costache Negruzzi” din Iași și a urmat cursurile Facultății de Electronică și Telecomunicații, formând – alături de Doru Antonesi și Florin-Viorel Constantin – trupa umoristică Divertis. În timpul facultății, Toni Grecu a mai făcut parte din grupurile Asterisc și Ars Amatoria.

În anii ’80, Toni Grecu a susținut, alături de trupa Divertis, mai multe turnee prin țară – în cadrul Cenaclului Flacăra -, iar grupul umoristic își continuă ascensiunea și în anii ’90. Divertis a debutat pe micul ecran în martie 1990, la Televiziunea Română. Din 1999, trupa ajunge la Pro TV, apoi la Antena 1, Toni Grecu fiind prezentator și scenarist.

Toni Grecu a primit, în 2010, Premiul UNITER pentru spectacol de divertisment.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments