[ad_1]
Pe timpul lui Ceaușescu, securiștii spuneau că Ana Maria Sencovici ar fi orbit din cauza unei operații pe care și-a dorit-o mama ei, Margareta Pâslaru. Despre faimoasa interpretă de muzică ușoară și familia sa au fost născocite fel și fel de minciuni în acele vremuri.
Securitatea ar mai fi răspândit și zvonul potrivit căruia Gheorghe Sencovici, soțul artistei, s-a spânzurat în podul casei.
Ana Maria Sencovici ar fi orbit din cauza unei operații
Fiica Margaretei Pâslaru a fost o victima a zvonurilor lansate pe vremea lui Ceaușescu de către Securitate și diferite persoane rău voitoare. Despre Ana Maria se spunea că ar fi suferit o operație din cauza căreia a orbit. Potrivit zvonurilor de la acea vreme, Margareta Pâslaru ar fi fost foarte supărată pentru că fiica ei s-a născut cu o altă culoare a ochilor.
Pentru că nu îi moștenise culoare albastră a ochilor, pe care o are artista, acesta și-ar fi trimis fiica la o operație. După un timp de la această bârfă, toată România era convinsă că Ana Maria ar fi orbit după intervenție.
Din cauza acestor zvonuri, Margareta Pâslaru a decis să renunțe la cariera muzicală pe care o avea în țara noastră și să plece peste Ocean alături de fiica și soțul ei.
Margaretei Pâslaru nu i-a făcut plăcere niciodată să vorbească despre acest subiect, însă a confirmat că a auzit și ea balivernele care s-au născocit despre ea și familia sa, în regimul Ceaușescu.
Gheorghe Sencovici, soțul artistei, s-a spânzurat în podul casei
Nici soțul Margaretei Pâslaru nu a scapăt de gurile rele. Despre acesta se spunea că s-a spânzurat în podul casei. Nimic însă din toate aceste vorbe nu erau adevărate. La puțin timp după aceste zvonuri false, cântăreața a reușit să obțină viza și să părăsească România. Aceasa a trăit o perioadă alături de soțul și fiica sa peste Ocean.
Securitatea nu ierta pe nimeni la acea vreme, iar în cazul în care cineva părăsea țara se născoceau fel și fel de povești neadevărate pentru a-i defăima.
Bârfa că Ana Maria Sencovici ar fi orbit din cauza unei operații nu a afectat-o pe fiica Margaretei Pâslaru care în prezent este președintele unei companii de consultanță în management din New York.
Aceasta este căsătorită cu un bărbat de origine latino- americană pe nume Juan. Alături de sotul ei, fiica Margaretei Pâslaru se bucură de doi copii extraordinar de frumoși.
Cine este Ana Maria Sencovici
Ana Maria Sencovici este fiica celebrei cântărețe Margareta Pâslaru și a sportivului Gheorghe Sencovici. Aceasta s-a născut în România însă a părăsit țara la începutul anilor ’90 alături de familia ei. Aceștia au plecat în Statele Unite ale Americii de unde Margareta Pâslaru alături de Gheorghe Sencovici au decis să se întoarcă în tara.
La acea vreme, motivul pentru care Margareta Pâslaru a plecat din Romania a ridicat multe semne de întrebare. Mulți spuneau că este vina Securității. În realitate, artista a ales să își urmeze soțul care era sportiv de performanță. Ana Maria a ales să rămână peste Ocean și să trăiască acolo pentru tot restul vieții.
[ad_2]