[ad_1]
Adriana Trandafir a aflat că este înfiată la vârsta de 50 de ani. Pe 26 aprilie, când a împlinit 65 de ani, artista a rememorat cele mai importante întâmplări din viața sa. Concurenta de la emisiunea “Te cunosc de undeva” a fost înfiată pe când era micuță de o sora de-a mamei sale.
Anul acesta Adriana s-a luptat cu nemilosul COVID-19 și a reușit să învingă boala.
Adriana Trandafir este înfiată de o soră de a mamei sale
Artista și-a amintit de momentul în care a primit această veste și susține că a fost unul extrem de dureros.
„După foarte multă vreme am aflat că eram înfiată. Pentru mine a fost un mare șoc, pentru că nu mi-am imaginat lucrul ăsta. Să afli, după o viață de om, că mai ai trei frați. Și am avut senzația, la început, că am fost mințită. Poate că și nespunerea adevărului este, într-un fel, o minciună. Mi-o amintesc pe mama biologică, pentru că am cunoscut-o. Știam că mă iubește, dar nu știam de ce mă iubește atât de mult, dintre toate femeile alea. Acum mă gândesc cu drag la amândouă. Poate că am fost fericită că le-am avut pe amândouă”, a povestit Adriana Trandafir, într-un interviu pentru Antena 3.
Un frate de-al ei a fost cel care i-a dat aceasta veste. Chiar înainte ca mama ei biologica să moară, actrița a aflat tot adevărul.
„Povestea este că am fost născută de mama mea naturală și sora ei m-a înfiat. Dar eu n-am știut lucrul ăsta. Și verișorii mei – doi – erau, de fapt, frații mei. Când m-a sunat fratele meu, aveam vreo 50 de ani, mă pregăteam să ies în oraș.”, a povestit actrița.
Adriana Trandafir a împlinit 65 ani
Adriana Trandafir a împlinit 65 de ani pe 26 aprilie și și-a făcut singură o urare.
„Îmi fac singură o urare / Că de când cu pandemia / S-a schimbat “coregrafia”. / Adriana, dragă mea, /Luptă și nu te lasă /Să te ajungă fricile /Să te îngroape grijile! /Viața ți le-a dat pe toate /Rele, bune, cât se poate./ Carieră, 2 copii, /Studenți și prieteni mii, /Iubire și sănătate,/ Casă cu grădina-n spate,/ Necazuri și mici belele,/ Și nopți cu privirea-n stele,/ Pensie mică, dar este,/ Călătorii de poveste,/ Cinci cărți scrise – de gătit,/ Turnee fără sfârșit,/ Ai școală particulară, de dezvoltare personală/ Prin teatru dar și prin joc./ Un destin plin de noroc!/ Ai de toate…Ce ai mai vrea,/ Ție Dumnezeu să-ți dea?/ Bucură-te, râzi cu viață/ Și-ai putere dimineață/ Să-i mulțumeșți celui de sus/ Pentru tot ce ți-a “propus”!/ Dar să nu lași garda jos!/ Fii la lume de folos!/ Trăiește simplu în pace!/ Fiindcă, Dumnezeu aude/ Și glasul celui care tace!”, a scris actrița pe contul personal de Facebook. Actrița are o fată superbă de 21 ani, Maria Speranța.
La vârsta de 50 de ani, Adriana Trandafir a aflat că este înfiată și a fost extrem de marcată de această veste.
[ad_2]