[ad_1]
Dacă pe Mugur Mihăescu îl cunoaște o țară întreagă, nu același lucru se poate spune despre soția sa, care îi este alături de 30 de ani. Și aceasta deoarece celebrul personaj a preferat să-și țină familia departe de ochii curioșilor. Curios, la începutul relației, cel care i-a dat viață lui Garcea sau Leanei nu se gândea că vor fi atât timp împreună.
Simpaticul Mugur Mihăescu este unul dintre cei mai cunoscuți actori din România, care a bucurat generații întregi cu glumele sale. Fostul personaj din grupul Vacanța Mare a dispărut pentru o perioadă din showbiz și s-a reprofilat pe afaceri, dar a petrecut și mai mult timp cu familia. Și dacă toată lumea îl cunoaște pe el de la TV sau de pe scenă, sunt puțini care o cunosc pe femeia care îi este alături de aproape 30 de ani.
Cine este soția lui Mugur Mihăescu
Mugur Mihăescu, celebrul actor care le-a dat viață personajelor Garcea ori Leana de la Vacanța Mare este foarte cunoscut și apreciat în țară. Cu toate acestea, puțini o cunosc pe soția lui, Rodica. Îndrăgitul actorul şi-a cunoscut iubirea vieţii sale în urmă cu aproximativ 30 de ani și de atunci cei doi sunt de nedespărțit.
Dacă lui Mugur îi place mult să stea în lumina reflectoarelor și să atragă atenția asupra lui, nu același lucru se întâmplă cu soția sa. Despre ea se știu foarte puține lucruri și extrem de rare au fost ocaziile în care aceasta a apărut la evenimente importante. Mugur a preferat să-și țină mereu familia departe de ochii curioșilor și nu a vorbit prea mult despre viața personală.
Rodica Mihăescu i-a devenit soţie lui Mugur în urmă cu 28 de ani și de atunci nu s-au mai separat. Mugur spune că nu s-a gândit niciodată, la început, că relația lor va ajunge atât de departe sau că măcar vor fi împreună. Și cu toate acestea, ei au ajuns să aibă o relație fericită și o familie frumoasă.
„Nu aş fi crezut niciodată că va fi ceva între noi, dar s-a produs imposibilul. Iar căsătoria a fost o continuare fericită”, spune Mugur Mihăescu.
Mugur Mihăescu are o familie superbă
Așadar, Rodica Mihăescu, soția lui Mugur, nu are nicio legătură cu televiziunea ori cu spațiul public. Soția lui Mugur este o profesoară de Informatică de mare succes și este foarte iubită de elevii săi. Mugur amintește că are o căsnicie perfectă, despre care spune că a fost ținută cu multe eforturi. În acest moment, între ei nu este doar obișnuință și rutină, ci și iubire, pentru că flacăra a rămas aprinsă între ei. Sunt mereu amândoi, se completează perfect și călătoresc ori de câte ori au timp. De curând, soții Mihăescu au fost la mare și s-au fotografiat împreună.
Mugur și Rodica au împreună o fiică, pe nume Ivona, care trăiește la Londra. Aceasta are 23 de ani și nu i-a călcat pe urme tatălui ei, deoarece nu a fost atrasă de lumea showbiz-ului. Astfel, ea s-a specializat în Administrarea Afacerilor la Universitatea Bath din Somerset. În prezent, Ivona Mihăescu lucrează într-o agenție de turism din Londra. Așadar, Mugur Mihăescu are toate motivele să fie mândru de fiica sa.
[ad_2]