[ad_1]
Poezia Lacul de Mihai Eminescu este o capodoperă a limbii și literaturii române, pe care lumea, indiferent de anul în care se află, nu ar trebui să îndrăznească să o uite. În eterna fugă spre inovație, sufletul nu trebuie să fie primul lucru lepădat, căci el nu este povara, ci cel ce o cară.
Când vine vorba despre operele lui Mihai Eminescu cei ce cunosc subiectul sunt prinși de-un val de energie, parcă ar dori să-și atingă sufletul cu mâna doar spre a scoate cele mai profunde gânduri, dar acest lucru nu se întâmplă prea frecvent. Acum, oamenii când vor să se deschidă, cad pentru un moment și îngheață timp de o secundă, întrucât simt c-alor gând și voie, nu vor fi înțelese. Iar adesea, au dreptate.
Oamenii ar trebui mai întâi să învețe omenia, iar apoi să învețe și alte lucruri. Căci dacă e vorba, a fi moral după ce capeți o țâră de cunoaștere, e de-a dreptul, o povară. Viața-i scurtă, și chiar dacă singurul ei scop este cunoașterea, pentru a ajunge la ea, avem nevoie unul de celălalt. Sinceritatea, blândețea și onoarea, n-ar trebui să fie doar stâlpii lumii fantastice.
Poezia „Lacul” de Mihai Eminescu
Poezia „Lacul” face parte din volumul Poesii, publicat în anul 1884, de către M. Eminescu.
Lacul
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Și eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult și parc-aștept
Ea din trestii să răsară
Și să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în luntrea mică,
Îngânați de glas de ape,
Și să scap din mână cârma,
Și lopețile să-mi scape;
Să plutim cuprinși de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foșnească,
Undoioasa apă sune!
Dar nu vine… Singuratic
În zadar suspin și sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr
Aceasta este o operă clasică în care romantismul domină, iar versurile pline de sentiment nu trebuie văzute ca fiind scrieri din secolul XXI, ci imperioase versuri ale secolului XIX. Pentru a putea simți și înțelege tăria cuvintelor, este necesară o scufundare adâncă în imaginea descrisă a naturii. O lume splendidă-n culori, dar tristă-n fapte, ce încă impresionează oameni de peste 200 de ani.
Critice și mărturii ale unor mari oameni din țară
Mihai Eminescu nu a impresionat o anumită clasă de oameni, ci în munca sa a vizat întreaga lume. Am fi uimiți dacă am putea face relații între ceea ce vedea atunci și ceea ce vedem noi astăzi. Poate că timpul a schimbat multe lucruri, dar esența oamenilor a rămas prea puțin schimbată.
Garebet Ibrăileanu a spus:
„Ca și muzica, poezia lui Eminescu scoate din enormul inconștient stări nebănuite de suflet, pe care le lasă cu nelămuritul lor si, exprimând inexprimabilul, ne face cunoscut, în clipe de fulger, profund sufletul nostru … Farmecul acestei poezii se explică prin efectul ei asemănător cu al muzicii. De aici și senzația de infinit pe care o dă poezia lui Eminescu. Emotivitatea care este principiul explicativ al poeziei eminesciene a avut nevoie de imagini sugestive, de sonorități de formă.”
Opiniile sunt multe, majoritar de laudă, însă pe zi ce trece, se intră într-o „toamnă” a perioadei sale. Eminescu, cum era numit de Tudor Arghezi, un Beethoven al graiului românesc, a lăsat moștenire ceea ce are un om mai scump, gândul său. Iar dacă cineva se întreabă ce are acest gând în plus față de a altora, răspunsul stă în sinceritate și în ochii care văd mult prea multe.
Emil Cioran, la un moment dat, a oferit o mărturie:
„L-am idolatrizat întotdeauna pe Eminescu și dacă n-am comentat niciodată opera lui este pentru că viziunea lui despre lume îmi este foarte, apropiată. Tot ce este negativ în el, tot ce este spaimă în lume, eu în lume și în el o regăsesc. Nimic nu te paralizează în așa măsură pe cât afinitatea întemeiată pe admirație.”
Iubirea mereu a fost un subiect pe care Mihai Eminescu l-a abordat cu o finețe desăvârșită, relația cu iubita lui Veronica Micle, chiar dacă a creat o durere inestimabilă, l-a făcut mai puternic și a putut continua să meargă. Moment în care celebrul citat al lui Friedrich Nietzsche „Ce nu te omoară, te face mai puternic.” capătă un sens deplin. Trebuie să ne amintim cu drag de această imagine puternică a poporului român și să așteptăm cu drag viitorii eroi.
[ad_2]