[ad_1]
Ioana Tufaru, fiica Andei Călugăreanu, a fost prezentă la înmormântarea lui Alexandru Arșinel, însă, din păcate, a trecut printr-un moment neplăcut. Duminică, 2 octombrie, Alexandru Arșinel a fost condus pe ultimul drum. Familia, prietenii, foștii colegi și românii care l-au admirat pe scena teatrului și pe micul ecran au venit la Cimitirul Bellu din București, unde a avut loc și un incident neplăcut: Ioanei Tufaru i s-a făcut rău.
Ioanei Tufaru i s-a făcut rău la înmormântarea lui Alexandru Arșinel
Familia, prietenii și românii care l-au admirat pe artist pe scena teatrului și pe micul ecran, în cele peste șase decenii de carieră, au venit la Cimitirul Bellu pentru a-i aduce un ultim omagiu.
Printre cei care au dorit să îl conducă pe regretatul actor pe ultimul drum a fost și fiica Andei Călugăreanu, Ioana Tufaru. Acesteia i s-a făcut rău în timpul slujbei și a fost nevoită să iasă de urgență din capela în care se săvârșește serviciul religios, potrivit impact.ro.
Printre cei care au trimis coroane de flori se numără Uniunea Teatrală din România (UNITER), Primăria Dolhasca, zona sa natală, Teatrul de Revistă „Constantin Tănase’, dar și Viorel Păunescu, fostul patron al Stelei, echipa de suflet a maestrului.
Marele actor Alexandru Arșinel a fost condus duminică pe ultimul drum
Trupul neînsuflețit al maestrului a fost depus vineri în foaierul Teatrului de Revistă Constantin Tănase.
Alexandru Arșinel a murit pe 29 septembrie 2022, la Spitalul Universitar din Capitală, acolo unde se afla internat de două săptămâni şi era intubat.
Marele actor Alexandru Arșinel a fost condus duminică pe ultimul drum şi înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală.
Marilena Arşinel a ajuns la biserica cimitirului Bellu, înainte ca slujba să înceapă, îmbrăcată toată în negru și cu o pălărie de aceeași culoare pe cap. Cu o privire pierdută, cea care i-a fost parteneră maestrului mai bine de 54 de ani era vizibil marcată de pierderea jumătăţii sale.
Pe tot parcursul slujbei, Marilena Arşinel a fost înconjurată de apropiaţi. La un moment dat însă, impactată de emoţia evenimentului, femeia a avut o criză de tuse foarte puternică, iar membrii familiei s-au speriat. Copiii s-au strâns în jurul său, însă din fericire nu s-a întâmplat nimic mai mult.
Marilena Arşinel nu s-a îndepărtat nici un moment de sicriul soţului său, iar pe tot parcursul slujbei l-a privit pentru ultima dată.
Cum şi-a cunoscut Alexandru Arşinel soţia
În cartea „Alexandru Arşinel, de la Dolhasca pe… Calea Victoriei”, lansată în 2012, marele actor a vorbit despre episodul comic prin care a reușit să-și cucerească soția. Cei doi s-au cunoscut în anul 1966, la ștrandul Tineretului.
„La un moment dat, am văzut o fată a cărei imagine m-a hipnotizat, mi s-au lipit ochii de ea ca de un magnet. Nu am mai putut efectiv să îmi iau ochii de la ea. M-am apropiat şi am întrebat-o cum o cheamă, dar nu mi-a răspuns.
Am plusat şi am întrebat-o: «Dar ce ai face dacă m-aş îneca?». S-a întors spre mine, mi-a zâmbit, dar tot nu mi-a răspuns!”, extras din cartea lui Alexandru Arșinel.
Actorul a fost zgârcit în declarații privitoare la soția sa. Mulți fani credeau că Alexandru Arșinel ar avea, de fapt, o relație cu colega sa de scenă, Stela Popescu, dar Marilena a fost „semnul dumnezeiesc” din viața maestrului teatrului românesc.
[ad_2]