[ad_1]
Getuța Sterp şi Sebastian Crăciunescu şi-au unit destinele în faţa Domnului şi s-au bucurat de o nuntă ca în basme, despre care o ţară întreagă a vorbit. În ultimul video realizat înainte de nuntă postat pe canalul de YouTube, Getuţa a dezvăluit motivul pentru care plânge continuu. De altfel, filmarea a făcut-o cu mare greutate din pricina lacrimilor care îi brăzdau obrajii.
Getuța, sora lui Culiță Sterp, tristă după nuntă
Sora fraţilor Sterp a mărturisit că, deşi este fericită pentru că s-a măritat, îi vine extrem de greu să se rupă de locurile copilăriei şi mai ales de activitatea cu care a crescut, oieritul.
„Sunt foarte fericită că mă mărit, ştiu că o să înceapă o nouă etapă în viaţa mea, dar m-au luat aşa toate stările şi m-am gândit că poate asta e ultima dată când vin în calea oilor şi când trăiesc astfel de momente. Plâng de fericire, e fericire amestecată cu melancolie şi amintiri frumoase pe care le-am trăit cu animalele. Sunt foarte fericită, dar cu un nod în gât că poate azi e ultima dată când cobor oile de la munte.
Eu şi soţul avem alte planuri, mie mi-ar fi plăcut viaţa asta simplă, dar uneori trebuie să alegi viaţa mai uşoară. Eu şi fraţii mei am fost crescuţi la animale, iar până în prezent am dus tradiţia mai departe. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu aş fi ales să fac treaba asta toată viaţa, însă uneori trebuie să ne urmăm destinul”, a dezvăluit Getuţa Sterp în videoclip, abţinându-ţi cu greu lacrimile.
Geuţa și Sebastian trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de câțiva ani. Acum că s-au căsătorit, cei doi vor începe o viaţă nouă, departe de tot ce au trăit înainte.
Cine sunt părinții lui Sebastian Crăciunescu
Sebastian Crăciunescu este un om gospodar care și-a respectat întotdeauna iubita și încă de la începutul relației celor doi, acesta a fost mereu o persoana discreta. El s-a integrat foarte bine în familia Sterp ca și când ar fi fost dintotdeauna printre ei și mai mult, la rândul ei, Getuța este foarte apropiata de familia lui. Cele doua familii se înțeleg foarte bine și mereu sunt prezente la evenimentele speciale care au loc în viețile lor.
Proaspeții însurăței sunt extrem de tineri, Sebastian a împlinit în urma cu câteva luni 20 de ani, iar Getuta 24 de ani. Familia Crăciunescu are o gospodărie impresionantă, acest lucru a ieșit la iveală în momentul în care nașa Ileana a mers să îl ia pe ginerică de acasă. Gospodăria familiei lui Sebastian Crăciunescu are o curte impresionanta și mai multe dependințe, întocmai că cea a mamei Geta.
[ad_2]