[ad_1]
Culiță Sterp este unul dintre cei mai cunoscuți, dar și apreciați artiști de la noi din țară. Chiar dacă manelistul are parte de o carieră de succes, acesta se poate declara norocos și pe plan personal, asta pentru că acesta are o familie extrem de frumoasă.
Daniela Iliescu și Culiță Sterp formează, împreună, o familie frumoasă și au un băiețel superb. Cei doi se cunosc de mulți ani și au rămas devotați unul altuia în tot acest timp.
Culiță Sterp, mesaj revoltător pe internet!
În urmă cu puțin timp, Culiță Stepr a făcut o postare mai puțin obișnuită, pe pagina sa de Facebook. Astfel, artistul vorbește despre felul in care a ajuns să fie țepuit de un prieten. Mai exact, totul s-ar fi întâmplat în urmă cu trei ani.
„#DISTRIBUIȚI VĂ ROG, TOATĂ LUMEA! Nu am făcut niciodată o asemenea postare dar oamenii ca acesta din poză, asta merită, făcuți de rușine să-i știe toată lumea! I-am dat la băiatul ăsta acum 3 ani o sumă de bani împrumut nu e o sumă mare, 1700€ (o mie șapte sute euro) dar pentru el se pare că e ceva că de-aia nu mi i-a mai dat înapoi nici în ziua de azi. Nu stau din banii ăia, pe mine mă deranjează altceva!
Fac această postare că să-l vedeți și să vă feriți de el că se bagă în seamă cu voi, se “împrietenește” să vă câștige încrederea și după aceea vă cere bani împrumut și eu că prostul am pus botul acum 3 ani pentru că aveam niște prieteni comuni și așa a ajuns în anturajul meu, și mai ales că e de la mine din județ, din Brad mai exact.
Recunosc că am fost prost cu P mare, asta e, dar nu e vorba de asta că nu am stat din banii ăia, repet de aia nici nu mă interesează de ei că i-am pierdut, pe mine mă deranjează că am fost băiat bun cu el și l-am ajutat când a avut o problemă și el m-a luat de fraier. Am pierdut eu sute de mii de euro când mi s-a luat seiful din casă, eu sunt omul care știu să pierd că Dumnezeu mi-a dat dublu înapoi, pentru că știe sufletul meu, dar nu sunt omul care acceptă să fie luat de prost de un papagal.
Așa ceva n-am pățit în viața mea, știu că o să-mi fie învățătură de minte! Vă rog #distribuiți toată lumea măcar să știu că nu mai face asta și altcuiva!”, este mesajul pe care l-a transmis Culita Sterp, în urmă cu puțin timp, pe pagina sa de Facebook.
Daniela Iliescu, criticată de fani din cauza kilogramelor în plus
Daniela Iliescu a fost luată la ochi de internauți. Din câte se pare, logodnica lui Culiță Sterp a luat un pic în greutate în ultima vreme, iar unii fani au criticat-o pentru acest lucru. Cu toate acestea, se pare că vorbele urâte și criticile adresate nu au afectat-o prea tare. Așa că, Daniela a ținut să transmită un mesaj tuturor femeilor care au parte de un astfel de bullying.
Logodnica lui Culiță Sterp este o persoană apreciată pe rețelele de socializare, în special pentru naturalețea sa. De asemenea, ea și-a câștigat admiratorti și pentru faptul că s-a dezis de folosirea filtrelor de înfrumusețare, pozând în cel mai natural mod posibil. Însă acest lucru a avut și un efect negativ, fiind criticată de unii internauți.
Cum Daniela Iliescu nu-și ascunde imperfecțiunile corpului și nu-și editează pozele, adesea ea are parte de critici în ceea ce privește aspectul fizic. Ba chiar, zilele trecute, un internaut i-a atras atenția că a pierdut lupta cu kilogramele în plus și a sfătuit-o să mai slăbească. Și aceasta deoarece, în curând, Culiță Sterp, logodnicul ei, se va uita după alte femei.
[ad_2]