[ad_1]
Theo Rose și Mirela Vida nu mai au nevoie de nicio prezentare, însă lumea se întreabă cât costă un program artistic al celor două. Vedetele susțin că duc viața pe care au visat-o și au carierele mult dorite.
După ce au muncit ani întregi, acum culeg roadele efortului pe care l-au depus în toată această perioadă. Acest lucru se poate vedea în faptul că atât Theo Rose cât și Mirela Vaida au tarife de mii de euro pentru un show ce durează aproximativ o oră.
Cât costă un program artistic al Mirelei Vaida și Theo Rose
Potrivit apropiaților artistei, Mirela Vaida încasează undeva între 1500 și 1800 de euro pentru un eveniment de 45 sau 60 de minute. Cu toate acestea, este important de menționat că tariful prezentatoarei poate fi ajustat în funcție de distanța pe care trebuie să o parcurgă sau de amploare evenimentului.
„Boureanu Vaida este foarte îndrăgită la astfel de evenimente, de aceea, este și solicitată. Ea stă pe scenă în jur de 45 de minute sau o oră și este remunerată binișor, cu sume cuprinse între 1500-1800 de euro.
Însă, merită, face atmosferă și cântă foarte bine”, spuneau apropiații Mirelei Vaida.
În plus, Mirela Vaida obține venituri lunare și din aparițiile sale televizate, din activitatea de actorie, din promovarea produselor și de pe canalul său de YouTube.
Pe de altă parte, conform aceleiași surse menționate anterior, când discutăm tariful lui Theo Rose, sumele sunt mult mai ridicate.
Partenera lui Anghel Damian și-a ajustat tariful de când a adus-o pe lume pe Sasha, ceea ce înseamnă că pentru un program de aproape o oră primește în jur de 6.500 de euro. Această sumă poate ajunge chiar și la 10.000 de euro, în cazul în care cei care o invită la evenimentele lor doresc să aibă parte de un spectacol de mare amploare.
În plus, cântăreața primește aproximativ 9.000 de euro din venituri generate de YouTube, precum și salariul emisiunii în care este jurată, împreună cu veniturile provenite din parteneriate de imagine pe care le are.
Theo Rose, copleșită de probleme din cauza programului
Theo Rose face parte din categoria vedetelor care sunt foarte deschise cu fanii lor. Tânăra împărtășește adesea cu urmăritorii din mediul online ce se întâmplă în viața ei și la fel a făcut și recent. Însă, de această dată, cântăreața nu a venit cu vești prea bune. Le-a mărturisit internauților că a trecut printr-un moment destul de greu și a simțit că a ajuns la capătul puterilor.
Pe lângă concerte, filmările pentru serialul Clanu, dar și pentru Vocea României, Theo Rose este și mamă cu normă întreagă. Vedeta are un program extrem de încărcat, însă încearcă să facă față. Dar, toată lumea știe că viața cu un copil mic nu este tocmai ușoară, iar părinții cu greu prind câteva ore legate de somn.
Acesta este și cazul lui Theo Rose, iar lipsa somnului și oboseala acută și-au spus cuvântul. Așa cum spuneam, partenera lui Anghel Damian are multe de făcut într-o zi, iar recent aceasta a simțit că nu mai poate. Vedeta le-a mărturisit fanilor din mediul online că oboseala a lovit-o și a crezut că o să cedeze.
Tarifele celor două artiste variază în funcție de mai multe aspecte. Cu toate acestea, nu multe persoane au fost mirate de cât costă un program artistic al Mirelei Vaida și Theo Rose, drept urmare cererea extrem de mare pentru evenimente.
[ad_2]