[ad_1]
De mai mulți ani, Roxana Ciuhulescu se confruntă cu o situație dificilă pe care niciun părinte nu și-ar dori să o trăiască. Fiica celebrității a fost diagnosticată cu scolioză toraco-lombară, ceea ce a adus în viața lor îngrijorări și multă suferință.
Clipe grele pentru Roxana Ciuhulescu
În perioada recentă, Ana, micuța lor, a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, care a durat 9 ore, iar acum se află în etapa de recuperare. Într-o emisiune TV, Roxana Ciuhulescu a dezvăluit starea actuală a fiicei sale și a explicat cum a ajuns în această situație.
„Simt că am îmbătrânit 10 ani. Operația a durat 9 ore și recunosc că am fost pregătiți de la bun început pentru că doctorul ne-a spus că poate dura și 16 ore.(…) La început am spus că este o simplă scolioză.
Cred că toată lumea suferă de scolioză. Eu, cel puțin, am suferit de scolioză și de cifoză. Când am intrat la liceu măsuram deja un 1,92 metri. Ai mei, toți din familie, foarte înalți.(…) S-ar putea să fi fost și o problemă genetică. Din acest motiv am ajuns în situația asta. Noi am luptat pe toate fronturile. La fiecare șase luni nu făcea decât să crească.”, a dezvăluit Roxana Ciuhulescu, în cadrul unei emisiuni TV.
Cum se simte fiica Anei după intervenția chirurgicală
Ana a crescut cu 7 centimetri în urma operației de corecție a coloanei, o surpriză plină de bucurie pentru toți. După perioada de kinetoterapie, medicul a afirmat că ea se va putea întoarce la sport și, chiar în februarie, va putea merge la schi. Roxana Ciuhulescu a dezvăluit aceste detalii pe Facebook, subliniind că au făcut tot ce au putut pentru a-i asigura un viitor sănătos și strălucit.
„Surpriza cea mai mare vine acum: odată cu operația, Ana a crescut cu 7 cm, practic a câștigat centimetrii pierduți prin curbura coloanei. Recunosc, a fost o mare surpriză și o imensă bucurie. Medicul ne spusese că va crește, însă nu putea aproxima exact cu câți centimetri.
Ce urmează? O perioadă de câteva săptămâni de kinetoterapie și după cum spunea și medicul chirurg, Ana se va putea reîntoarce la sport în scurtă vreme.În februarie va putea să meargă și la schi. A fost greu și încă nu a trecut, dar noi, ca părinți, avem liniștea sufletească că am făcut pentru ea tot ce se putea. Copiii merită un viitor bun și sănătos!”, a dezvăluit Roxana Ciuhulescu pe Facebook.
Roxana Ciuhulescu e în relații bune cu fostul bun
Roxana Ciuhulescu a vorbit despre cel alături de care a stat mai bine de un deceniu. Conform spuselor sale, între ea și Mihai Ivănescu, din momentul despărțirii, nu a mai existat niciun fel de discuții până anul trecut.
Atunci, vedeta a încercat să-și apropie iar fiica de tatăl ei, lucru care i-a și ieșit. Astfel, datorită Anei, cei doi foști au reluat iar legătura.
„Noi n-am mai avut niciun fel de discuție până anul trecut, în august, când am reuşit s-o conving pe Ana să se vadă cu el, după trei ani de la divorţ. Din fericire, s-a reapropiat de el, au fost şi într-o primă vacanță, doar ei doi.
Cred că este o evadare pentru ea, pentru că acolo este răsfăţată, i se fac toate poftele și e ca o fugă de-acasă. Acum e mare, are 14 ani”, a declarant Roxana Ciuhulescu, notează okmagazine.ro.
[ad_2]