[ad_1]
Puțini sunt cei care știu cum îi educă Ioana Blaj pe cei doi copii ai săi. Actrița din serialul Lia este strictă când vine vorba de creșterea micuților și a stabilit câteva reguli clare pentru aceștia. Ioana Blaj se declară o femeie împlinită pe plan personal și are doar cuvinte de laudă când vine vorba de soțul ei, Ducu Ion. Iată ce spune vedeta despre mariajul cu partenerul ei de viață.
Cum îi educă Ioana Blaj pe cei doi copii ai săi
Ioana Blaj este una dintre cele mai apreciate actrițe din România. Aceasta cucerește publicul cu rolurile sale memorabile și energia debordantă. În prezent, actrița joacă în faimosul serial Lia, regizat chiar de soacra sa, Ruxandra Ion.
Dincolo de celebritate, Ioana Blaj are o familie frumoasă cu care se mândrește. Aceasta are doi copii superbi și se bucură din plin de rolul de mamă. Deși își adoră copiii, actrița a declarat recent că este destul de strictă când vine vorba de educația micuților. Artista le-a interzis să stea pe tabletă și îi îndeamnă să se joace în aer liber.
„Ei ar vrea IPhone, laptop… Noi, de jumătate de an, nu-i mai lăsăm pe tabletă deloc. Nu mai au acces la ecran, au acces doar la aplicațiile de la școală, iar la filme jumătate de oră pe zi.
Mi-am dat seama că e un timp pierdut. De obicei se uitau duminică când mergeam la bunici și e un timp pe care-l pot petrece cu bunicii, real, nu blocați… asta o dată, plus că erau foarte nervoși după, și iritați. Și da, înseamnă mai mult timp pentru noi petrecut cu ei. Că da, e foarte ușor să le dai tabletă și să le închizi gura, dar e mult mai benefic pentru sănătatea lor… să nu stea pe tabletă.”, a declarat vedeta.
Ce spune actrița despre soțul ei
Ioana Blaj este căsătorită cu Ducu Ion și au împreună doi copii superbi. Bărbatul a mai fost căsătorit 4 ani cu actrița Diana Dumitrescu, însă au ajuns la divorț. Ioana Blaj are doar cuvinte de laudă când vine vorba de partenerul ei de viață, care o răsfață mereu și îi este alături.
„Ducu este bărbatul cel mai complex pe care l-am întâlnit şi iubesc complexitatea lui. Este un om care mă provoacă în fiecare zi, este un om foarte dedicat, implicat şi focusat pe evoluţia personală şi evoluţia relaţiei noastre, un tată minunat, şi asta este mai mult decât mi-aş fi putut dori de la bărbatul pe care l-am ales să-mi fie alături în această călătorie prin viaţă.”, a declarat vedeta.
Mai mult, actrița a dezvăluit că relația cu soțul ei este una atipică. Cei doi s-au căsătorit după 6 ani de relație la dorința copiilor și nu poartă verighetă, ci două brățări identice.
,,Brăţările le avem în continuare. Între timp, a mai apărut un nelipsit inel de logodnă.’’, a mai precizat aceasta.
Ioana Blaj are doi copii superbi și o căsnicie fericită cu Ducu Ion. Actrița se declară o femeie împlinită și reușește de minune să îmbine profesia cu viața de familie.
[ad_2]