[ad_1]
Gabriel Dorobanțu a fost infectat cu noul coronavirus anul trecut, iar lumea se tot întreabă cum se simte în prezent. În vârstă de 68 de ani, cântărețul a mărturisit recent că a reușit să depășească problemele de sănătate și că acum merge periodic la medic.
În luna decembrie a anului trecut, Gabriel Dorobanțu a contractat virusul.
Cum se simte în prezent Gabriel Dorobanțu
Anul trecut artistul a ajuns pe mâna medicilor și a stat internat în spital aproape două săptămâni. La acea vreme Gabriel Dorobanțu povestea că nu ar fi supraviețuit fără ajutorul cadrelor medicale.
A trecut peste boală însă la scurt timp viața l-a pus din nou la încercare. Mama artistului s-a stins din viață la câteva zile după externarea fiului ei din spital, iar Gabriel Dorobanțu a fost dărâmat de durere. A avut totuși puterea să se ridice și să treacă peste suferința cauzată de pierderea celei mai dragi ființe din viața lui.
”După internarea de anul trecut, după suferința din spital și moartea mamei, m-am recuperat, mi-am limpezit mintea, sunt pregătit pentru scenă, pentru contactul cu lumea și pentru un dialog onest în ceea ce privește viața și activitatea mea. Deci trebuie să știi să treci peste greutăți, așa cum trecem cu toții. Nu știu cât mă pricep și cât de deștept sunt în privința așa, dar trebuie să ai o anumită putere, tărie și un echilibru ca să înțelegi că asta-i viața”, a mărturisit Gabriel Dorobanțu pentru impact.ro.
Gabriel Dorobanțu a decis să se se retragă într-o zonă de munte
Gabriel Dorobanțu și-a construit o casă în comuna Cornu, din județul Prahova. Artistul a făcut toate investigațiile medicale, iar în momentul de față starea de sănătate a artistului este una bună.
Cântărețul așteaptă acum ca toate restricțiile să fie ridicate pentru a putea urca din nou pe scenă.
”Din fericire, am făcut controlul de rigoare, o tomografie a plămânilor, s-a constatat că sunt bine, doctorița m-a felicitat, a spus că m-am recuperat repede și că un motiv e și aerul bun pe care-l respir la Cornu. M-a bucurat și pe mine chestia asta. (…) Nu am decât 72 de kilograme, dar sunt o fire rezistentă și nu m-am plâns niciodată. Sigur că e greu să fii bolnav și mai ales atunci când ești persoană publică, lucrul ăsta îți dă bătăi de cap.
Pentru că nu suntem obișnuiți să mergem la doctor, să ne consulte sau să ne prescrie tratament, pentru că ne e teamă mereu că se află acest lucru.
Adică nu avem voie să fim bolnavi, să tușim, să pășim nici în dreapta nici în stânga, ca nu cumva să greșim. Să fii bolnav nu e însă o greșeală. Nu am făcut nicio terapie, cred că odihna, am mâncat bine. După două luni am început să fac vocalize, credeam că nu am să mai pot cânta, asta m-a ajutat foarte mult pentru că mi-a reîmprospătat capacitatea respiratorie”, a mai declarat artistul.
[ad_2]