[ad_1]
Societatea Junimea ia naștere la Iași, între anii 1863-1864. A fost o inițiativă culturală a cinci tineri școliți în Occident: Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Iacob Negruzzi.
Cei cinci tineri cu studii superioare au pavat drumul către evoluția societății românești. Totul a început cu Cenaclul literar, al cărui președinte onorific a fost chiar Vasile Alecsandri. În această primă manifestare a societății, invitații purtau discuții pe marginea unor lucrări artistice sau științifice, pentru a stabili valoarea lor estetică și științifică. Apoi, din anul 1867, tipografia Junimii publică revista Convorbiri Literare (pusă, încă de la început, sub conducerea lui Iacob Negruzzi), având drept scop promovarea ideilor junimiste, dar și a operelor scriitorilor români.
Junimea s-a dezvoltat în trei etape: prima, între anii 1867 și 1874, a fost marcată de elaborarea principiilor; a doua, între anii 1874 și 1885, a constituit apogeul, moment în care s-a consolidat „direcția nouă” și a treia, etapă în care s-au dezvoltat principiile estetice și care a durat până în 1944.
Junimea lui Titu Maiorescu, autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond
Încă de la început, junimiștii au propus o schimbare fundamentală. Și-au dorit ca la baza dezvoltării culturale să se afle atitudinea critică și selecția drastică. De aceea, au eliminat îndemnul pașoptiștilor de a se scrie orice, „doar ca să se scrie”. Toate operele, fie ele literare sau științifice, erau nevoite să treacă printr-un filtru critic și să îndeplinească o listă de principii, pentru a putea fi numite valoroase.
Această opinie a fost clar formulată chiar de Titu Maiorescu, un reformator în mai multe domenii, precum: ortografia limbii române, pedagogia sau critica literară. El este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond.
„Al doilea adevăr, și cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi”, a scris Titu Maiorescu („În contra direcției de astăzi în cultura română”, în Opere, 1978, p. 153).
Influența lui Titu Maiorescu asupra dezvoltării culturii române
Titu Maiorescu și-a început studiul printr-o serie de afirmații ironice la adresa revistei Transilvania, iar apoi a venit cu următoarea generalizare: „Atâtea alte foi literare și politice ale românilor sunt așa de slab redactate, așa de stricăcioase prin forma şi cuprinsul lor […] Viciul radical în ele, şi, prin urmare, în toată directia de astăzi a culturii noastre, este neadevărul, pentru a nu întrebuinţa un cuvânt mai colorat, neadevăr în aspirări, neadevăr în politică, neadevăr în poezie, neadevăr pănă în gramatică, neadevăr în toate formele de manifestare a spiritului public.”
De asemenea, Titu Maiorescu a precizat că românii nu au făcut altceva decât să preia „lustrul dinafară”, formele, fără a prelua și fundamentele. În timp ce forma reprezintă doar cadrul exterior al civilizației, fondul stă în moravuri, conținut sufletesc, în „straturile profunde ale civilizației unui popor, trăsăturile sale caracteristice ancestrale, moravurile configurate de-a lungul unei evoluții îndelungate”. Astfel că, el a subliniat că românii s-au limitat doar la imitație și reproducere, concluzionând că „zidirea naţionalităţii române nu se poate aşeza pe un fundament în mijlocul căruia zace neadevărul”.
Așadar, teoria formelor fără fond a jucat un rol important în dezvoltarea culturii și societății autohtone. Aceasta a urmărit să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește toată construcția structurilor moderne ale României, deoarece „cu o cultură falsă nu poate trăi un popor”.
[ad_2]
