[ad_1]
Mama Geta și întreaga ei familie au trecut prin clipe de coșmar, după ce au văzut că le-a fost furat seiful plin cu bani din casă. Majoritatea banilor erau ai lui Culiță Sterp, fapt care a supărat-o și mai tare pe mama Geta. Hoții le-au spart casa, când nu se afla nimeni în ea, și au fugit cu banii.
Nici până acum, familia Sterp nu a găsit seiful.
Ce mesaj a primit Mama Geta
Cum autoritățile n-ar fi aflat mare lucru, Culiță Sterp a apelat la ajutorul jurnalistului de investigații, Luis Lazarus. Acesta a intrat în posesia anumitor imagini de pe camerele de supraveghere, în care se observă o mașină dubioasă. Acestea au fost singurele detalii importante făcute până acum publice în cazul furtului din casa lui Culiță. Ei bine, din toată această situație, Mama Geta a învățat un lucru mare: că nu trebuie să mai aibă încredere în toate persoanele.
Mama celebrului interpret a recunoscut că de mult ori s-a trezit cu oameni necunoscuți la ea la poartă, care voiau doar să facă o poză. Mama fraților Sterp regretă acum că a ajutat persoanele care n-au meritat și nu le-a închis ușa-n nas atunci când era timpul. Aceasta a postat și un mesaj pe Instagram, prin care-și arată regretul.
În imaginile publicate de Luis Lazarus se poate vedea clar o dubă albă, care circulă, în mod suspect, în sens opus față de celelalte autoturisme.
„Am descoperit un număr de 11 mașini. În noaptea fatidică, în noaptea jafului, au trecut 11 mașini pe acea stradă. 10 mașini au venit dinspre Hațeg către casă, una dintre ele a intrat pe această stradă, și o mașină s-a dus invers, către Hațeg. Una dintre mașini mi se pare interesantă și cred că putea fi ușor identificată. În jur de ora 02:00 este o dubă albă.
Această dubă care are și lumini pe lateral, nu știu daca ați mai văzut des așa ceva, este o mașină care foarte ușor poate fi identificată. Sigur că această cameră nu a surprins duba astfel încât să poată fi identificată cu număr și cu tot ce trebuie, dar avem câteva caracteristici. Eu am descoperit lucrurile astea, și mai sunt încă vreo 10 mașini, dar asta mi s-a părut mie mai interesantă.”, spune Luis Lazarus, pe canalul său de Youtube.
Iancu Sterp, primele indicii despre hoți
Primul care a vorbit despre recompensa oferită a fost Iancu Sterp, care le-a promis celor care îi vor da informații despre jaf o sumă frumușică și deloc de neglijat – 20 de mii de euro. Între timp, Culiță a decis să mărească suma la 25 de mii de euro. Se pare că cei care au luat seiful din casa lor s-au îmbogățit, căci acolo se aflau nu mai puțin de 300 de mii de euro, bani care în mare parte îi aparțineau artistului.
“În seiful ăla erau foarte mulți bani, majoritatea aparțineau fratelui meu Culiță. Doar el știe cât doarme departe de casă, mănâncă prin benzinării și câtă oboseală pentru bani. Nicio meserie din lume nu e ușoară și în toate trebuie să investești bani și timp. Noi, dacă am putut, am făcut bine cui ne-a ieșit în cale, cu puțin sau mult. Dumnezeu ne-a ajutat să mergem tot înainte, chiar dacă nu o să descoperim hoții. Noi poate o să facem de 100 de ori mai mult, dar oamenii care ne-au luat banii o să îi cheltuie pe toți și iar o să apeleze tot la această variantă de a fura”, a spus acesta.
[ad_2]