[ad_1]
Este doliu în lumea culturală hunedoreană după ce medievalistul Aurel Răduțiu a murit. Distinsul profesor a condus un institut de cercetare în domeniu și a scris studii fundamentale pe teme ce țîn de istoria Transilvaniei. De asemenea a fost medievalist la Institutul de Istorie „George Barițiu” și la Arhivele Naționale din Cluj-Napoca.
De-a lungul vieții a condus timp de câteva decenii colectivul de istorie medie al institutului, anuarul instituției și a fost membru în Comitetul de redacție al colecției Documenta Romaniae Historica a Academiei Române.
Medievalistul Aurel Răduțiu a murit
Aurel Răduțiu s-a înscris în tradiția cercetării arhivistice a acestuia, continuând-o și îmbogățindu-i strălucirea – a fost ales de colegii săi să conducă Institutul după eliberarea din decembrie 1989. După încheierea mandatului, a decis să-și încheie cariera la Arhivele Naționale, de care se simțea așa de apropiat, prin cercetările sale și editarea documentelor medievale ale Transilvaniei.
«L-am cunoscut încă din facultate, în ambianța profesorului Pompiliu Teodor, favorabilă tinerilor promițători «din sudul Transilvaniei», de unde proveneau amândoi, și mi-a îndrumat primii pași spre medievistica ardeleană, în care, pentru inițiere, socotea că sunt necesari șapte ani de muncă serioasă. Mă simt privilegiat și recunoscător să-l fi avut ca model de etică profesională și să mă bucur de prețuirea să statornică.
Omul de știință, cum este și istoricul, caută adevărul și, din acest punct de vedere, profilul său moral, maniera în care știe să ocolească compromisurile condiționează intrinsec calitatea muncii sale. Un detaliu biografic este elocvent și în cazul de față. Puțină lume mai știe că profesorul Răduțiu a refuzat să-și susțină teza de doctorat la acad. Pașcu, directorul Institutului, dintr-un motiv ce poate părea banal: apariția unui regulament aberant, care limita lucrările de acest fel la 200 de pagini, dactilografiate strâns pe ambele părți ale coalei etc.
„Am simțit că infamia mi se adresează mie personal!” mi-a mărturisit odată. Demnitatea lui ultragiată n-a putut suporta afrontul, cu toate riscurile care au decurs de acolo. Cred că se poate afirma și despre profesorul Răduțiu ceea ce inspirat s-a afirmat odinioară despre modelul său David Prodan: „Asemenea oameni au fost rari în România”.
Suntem azi triști și mai „săraci de dânsul”, vorba cronicarului, însă, moștenirea și darurile personalității sale ne vor lumina multă vreme de aci înainte!», scria pe pagina de socializare director al Arhivelor Naţionale din România, prof dr. Ioan Drăgan.
Cum se caracteriza Aurel Răduțiu
Celebrul medievalist Aurel Răduțiu a murit. Într-o autocaracterizare din anul 2019 acesta scria.
Născut la Deva, în anul 1936. Studii gimnaziale la Orăștie și liceale la Deva, cu bacalaureat în 1954. Studii superioare la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj Napoca, secția română-istorie, în anii 1955-1960. Profesor stagiar la Liceul teoretic din Lupeni, județul Hunedoara, în anii 1960-1962. Cercetător științific (cu examen concurs) la Institutul istoric și arheologie din Cluj Napoca în anii 1990-1995. Aici, din 1969, șeful sectorului de istorie medievală și Director al Institutului, în anii 1990-1995. Inspector de specialitate la Direcția județeană Cluj, a Arhivelor Naționale , în anii 1996-2000. Pensionat la cerere, cu data de 1 februarie 2000.
Cercetări referitoare la Transilvania în epoca medievală și premodernă.
Coautor la colecția Documenta Romaniae Istorica. C Transilvania, volumul X-XIV ( 1351-1375), publicate la Editura Academiei.
Coordonator și coautor, autorul Introducerii la Glosar de latină medievală, I, A-C, Editura Academiei, 2010, XX+ 694 p.
A inițiat și publicat (în colaborare cu L. Gyemant , lucrări necesare – că instrumente de lucru – referitoare la: actele oficiale privind Transilvania, tipărite în limba română(1701-1847);
Variantele în limba română a memoriului „Supplex libellus Valachorum”;
Repertoriul izvoarelor statistice privind Transilvania, 1690-1847;
Autor a numeroase studii cu privire la istoria istoriografie românești, cu deosebire la viața și opera istoricului David Prodan.
Coautor la marile lucrări de sinteză de istoria românilor: Istoria României, Transilvania, volumul I, apărut în 1997 și la Istoria românilor, tratatul Academiei, volumul VI, apărut în 2002 și reeditat în 2012. În ultimii ani, cercetări privitoare la istoria din Romos.
[ad_2]
