[ad_1]
Oficialii ucraineni susțin că Vladimir Putin ar plănui o nouă lovitură în Ucraina, în următoarele zile. Potrivit The Guardian, mai multe surse din Kiev ar fi aflat că liderul rus se gândește să organizeze un referendum în Mariupol, pentru ca orașul să poată fi alipit Rusiei.
Petro Andriuşcenko, consilier al primarului din Mariupol, a declarat că există informații potrivit cărora rușii se pregătesc să organizeze un referendum în orașul devastat de armata lui Putin.
Putin plănuiește o nouă lovitură în Ucraina
Scopul principal ar fi, potrivit oficialului ucrainean, acela de a alipi orașul la Federația Rusă: „Avem informații că autoritățile ruse pregătesc un referendum și ar putea fi anunțat chiar mâine, dar nu știm încă dacă se va întâmpla. Vedem, însă, că are loc o integrare a Mariupolului în sistemul rusesc- sistemul de educație, sistemul bancar.”, a transmis Petro Andriuşcenko.
Informațiile referitoare la alipirea Mariupolului vin la scurt timp după ce Osetia de Sud, o republică autoproclamată în urma invaziei ruse în Georgia în 2008, a anunțat că va organiza un referendum privind aderarea la Federația Rusă.
Președintele interimar al regiunii separatiste, Anatoli Bibilov, a semnat un decret prin intermediul căruia exprimă dorința Osetia de Sud de a se alătura Rusiei: „Am făcut pasul final, mergem acasă, mergem în Rusia.”, a declarat Bibilov, potrivit agenției de presă Tass, citată de news.ro.
Zelenski cere mai multe arme pentru Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sâmbătă seară, că ajutorarea Ucrainei înseamnă evitarea foametei în lume.
„Una dintre problemele cu care mă confrunt zilnic este securitatea alimentară. Din ce în ce mai multe ţări din întreaga lume realizează că Rusia, blocând Marea Neagră şi continuând acest război, pune zeci de alte ţări în pericol de criză a preţurilor pe piaţa alimentară şi chiar de foamete.
Acesta este un alt stimulent pentru coaliţia noastră anti-război să acţioneze împreună mai decisiv. Acum, sprijinul pentru Ucraina – şi mai ales cu arme – înseamnă a lucra pentru a preveni foametea globală. Cu cât ne eliberăm mai devreme pământul şi garantăm securitatea Ucrainei, cu atât starea normală a pieţei alimentare poate fi restabilită mai repede”, a spus el.
Șeful administrației militare din regiunea Donețk, Pavlo Kirilenko, a declarat că negocierile dificile continuă, cu privire la soarta soldaților ucraineni, care sunt în continuare blocați în uzina de oțel Azovstal din Mariupol.
„Negocieri dificile sunt în desfășurare, aceste se desfășoară chiar în acest moment, pentru a salva apărătorii — treptat — pentru că Federația Rusă încearcă să-și dicteze condițiile și cerințele cât mai mult posibil. Prin urmare, în primul rând, vor fi luptători răniți grav”, a spus el.
[ad_2]