joi, decembrie 26, 2024
AcasăCulturaRona Hartner a învins cancerul. Cum a reușit artista să învingă maladia

Rona Hartner a învins cancerul. Cum a reușit artista să învingă maladia

[ad_1]

Rona Hartner a învins cancerul după o luptă grea cu dureroasa maladie. Artista a suferit enorm în anul 2019 când a fost nevoită să treacă printr-o intervenție chirurgicală. Medicii au reușit atunci să îi extirpe tumora, iar vedeta a început să își reia activitățile normale.

De curând, actrița s-a hotărât să spună cum a reușit să treacă peste acele clipe grele.

Cum a învins Rona Hartner cancerul

Ajunsă la vârsta de 48 de ani, cântăreața îi mulțumește zilnic lui Dumnezeu pentru că a reușit să treaca peste nefastul moment al vieții când a fost diagnosticată cu cancer la colon.

Rona Hartner este o fire extrem de credincioasă și a mărturisit că nimic nu ar fi fost posibil fară ajutorul lui Dumnezeu.

“Eu am fost o săptămână la o mănăstire, în tăcere, și m-am reaxat din nou pe Dumnezeu! Totul vine numai de la Dumnezeu! E clar! Și energie și tot ce vrei! Nu are de unde să vină din altă parte! După chimioterapie mă trezesc mai greu dimineața. Este oboseala aia…corpul a avut un șoc!

Mă duc la Euharistie, merg și mă împărtășesc în fiecate dimineață, am biserica aproape, și după ce merg la Euharistie, imediat după ce mă împărtășesc, am o pace și o forță atât de mari încât zici că am băut 10 cafele și mi se schimbă la 180 de grade toată starea de spirit! Energia mea vine chiar de la împărtășanie, cu care m-am și imunizat! Începând din 2004, în fiecare zi mă împărtășesc. Lumea nu știe multe chestii despre mine!”, a mărturisit, pentru CIAO.RO

Rona Hartner s-a apucat de Youtube

Rona Hartner s-a apucat de Youtube și le promite fanilor ei o serie de dezvăluiri extraordinare. Actrița spune că totul va fi împărțit pe episoade și că o să împărtășească mai multe povești din viața ei pe care nimeni nu le știe. Cu această ocazie, Rona Hartner și-a spus și părerea despre influenceri!

“Când te uiți că influencer înseamnă să vinzi parfum și cremă de față, îmi dau seama că oamenii poate mai vor și altfel de hrană! Poate vor și o hrană spirituală, de suflet, nu vor doar să cumpere rujuri și să se fardeze toată ziua. Mă gândeam și eu că nu vreau să influențez, vreau să dezvălui! Voi fi un fel de anti influencer! Nu vreau să influențez pe nimeni, să fie foarte clar! Vreau doar să dezvălui!”, a mai declarat Rona Hartner, cu zâmbetul pe buze!

Cine este Rona Hartner

Rona Hartner s-a născut pe 9 martie 1973, în București. Aceasta este actriță de film, cantautoare, cântăreață, compozitoare și textieră română de origine germană.

Ambii părinți ai actriței sunt atei. Deși, conform gândirii lor, au lăsat-o pe fiica lor ca să-și aleagă singură religia, în viitor, bunica maternă, nefiind de acord cu acest lucru, a botezat-o pe Rona în ascuns, în stil ortodox. Până la vârsta de 17 ani nu a știut că este botezată. Drept care, după o experiență avută discutând cu o colegă de-a sa, s-a convertit la catolicism.

„Când eram la liceu aveam o colegă care era catolică, și în fiecare zi îmi povestea ce frumos e la ei la catolici. La un moment dat m-a îndrumat să merg și eu la catolici. La 17 ani am aflat că eu sunt botezată în stil ortodox, tot la 17 ani m-am convertit la catolicism și de atunci mă simt în largul meu și sunt mult mai credincioasă și îmi îndrum și fetița să meargă la biserică”, a declarat Rona.

Rona Hartner a învins cancerul după o luptă grea pe care a purtat-o cu maladia in anul 2019.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments