miercuri, noiembrie 20, 2024
AcasăCulturaSe extinde războiul lui Putin în Moldova? Anunț de ultimă oră

Se extinde războiul lui Putin în Moldova? Anunț de ultimă oră

[ad_1]

Șefa serviciilor de informaţii ale SUA, Avril Haines, a declarat ieri că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu intenţionează să îşi limiteze dorinţa de ocupare numai la regiunea Donbas din Ucraina, ci vrea să extindă conflictul şi în regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova.

Informaţiile existente nu indică un risc de extindere a războiului din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova, a transmis miercuri Ministerul Apărării de la Chişinău, la scurt timp după avertismentul venit din SUA.

Se extinde războiul lui Putin în Moldova?

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, aflat în vizită marți în Republica Moldova, declarase că este „îngrijorat de continuarea și posibila răspândire a războiului Rusiei din Ucraina”.

El a mai spus că va veni o vreme când negocieri de pace în Ucraina vor avea loc, dar nu vede o astfel de perspectivă în viitorul apropiat.

Ministerul Apărării al Republicii Moldova a făcut apel la opinia publică să evite „orice speculaţii” şi „să nu scoată din context” declaraţiile directoarei Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA.

„Autorităţile Republicii Moldova sunt în strânsă cooperare şi schimb de informaţii cu partenerii ţării noastre, inclusiv SUA. Instituţiile abilitate din ţara noastră examinează în continuare tot spectrul de scenarii, care vizează evoluţiile de securitate din regiune, iar cumulul de informaţii nu indică asupra riscului de extindere a războiului pe teritoriul nostru. Avem planuri clare de acţiuni pentru prevenirea oricăror scenarii de destabilizare”, a transmis Ministerul Apărării de la Chişinău într-un comunicat, precizând de asemenea că prioritatea sa sunt „viaţa şi siguranţa cetăţenilor”.

Ministerul Apărării a mai atenţionat că scoaterea din context a declaraţiilor făcute de Avril Haines „creează stări de nelinişte şi frică în societate” şi a făcut apel la „calm şi discernământ”.

Rusia vrea „să extindă podul terestru până în Transnistria”

Șefa serviciilor de informaţii ale SUA, Avril Haines, a declarat marți că preşedintele rus Vladimir Putin nu intenţionează să îşi limiteze dorinţa de ocupare numai la regiunea Donbas din Ucraina, ci vrea să extindă conflictul şi în Transnistria, regiune separatistă din Republica Moldova.

„Estimăm că preşedintele Putin se pregăteşte pentru un conflict prelungit în Ucraina, în care intenţionează în continuare să atingă obiective dincolo de Donbas”, a afirmat ea în cadrul unei audieri în Congres.

Serviciile de informaţii americane estimează că armata rusă vrea „să extindă podul terestru (în sudul Ucrainei) până în Transnistria”, a adăugat şefa Comunităţii Naţionale de Informaţii.

Potrivit oficialului american, este „posibil” ca forţele ruse să realizeze acest obiectiv în lunile următoare, „ele nu vor putea ajunge în Transnistria şi să includă Odesa fără a decreta o formă de mobilizare generală”, le-a mai spus ea aleşilor americani.

Vladimir Putin se îndreaptă spre măsuri mai drastice

Preşedintele rus „mizează probabil pe o slăbire a determinării SUA şi a Uniunii Europene în momentul în care penuria alimentară şi creşterea preţurilor la energie se vor agrava”, a atras ea atenţia.

„Combinat cu realitatea că Putin se confruntă cu un dezechilibru între ambiţiile sale şi capacităţile militare convenţionale ale Rusiei, asta înseamnă cel mai probabil o evoluţie mai impredictibilă şi cu potenţial de escaladare în următoarele câteva luni”, a mai declarat Avril Haines.

„Tendinţa actuală sporeşte riscurile ca preşedintele Putin să se îndrepte spre măsuri mai drastice, inclusiv instaurarea legii marţiale, reorientarea producţiei industriale sau o potenţială escaladare militară cu scopul de a elibera resursele necesare pentru a atinge acest obiectiv”, a spus ea.

„Considerăm în continuare că preşedintele Putin nu va autoriza folosirea armei nucleare decât dacă va percepe o ameninţare existenţială pentru stat sau regimul rus”, a adăugat şefa serviciilor americane de informaţii.

Preşedintele rus ar putea să recurgă totuşi la ea „dacă va considera că pierde războiul în Ucraina şi că NATO intervine sau se pregăteşte să intervină”, a precizat Avril Haines.

Însă, chiar şi în acest caz, „probabil va trimite semnale” înainte de a o face, a subliniat ea.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments