miercuri, mai 1, 2024
AcasăCulturaScriitorul Jean-Claude Carrière a murit. Este doliu în lumea culturală

Scriitorul Jean-Claude Carrière a murit. Este doliu în lumea culturală

[ad_1]

Scriitorul, scenaristul şi actorul francez Jean-Claude Carrière a murit la vârsta de 89 de ani. Anunţul trist a fost făcut de către familia acestuia si a provocat durere in lumea culturala.

Claude Carrière este autor al peste 60 de scenarii şi aproximativ 80 de lucrări (poveşti, eseuri, traduceri, ficţiuni, interviuri), a murit luni seară, la vârsta de 89 de ani.

Scriitorul Jean-Claude Carrière a murit

Omul de cultură francez a murit în somn, în locuinţa sa din Paris, a anunţat fiica scriitorului francez, Kiara Carriere.

Jean-Claude Carriere este creditat de IMDB cu realizarea a 151 de scenarii de film, începând cu anul 1961. Carriere a fost și actor, jucând în peste 35 de producții cinematografice. A colaborat în special cu regizorii Luis Bunuel, Jacques Deray şi Mâlos Forman.

Una dintre cărțile lui Cariere traduse în România este” Cercul mincinoşilor- Cele mai frumoase poveşti filozofice din lumea întreagă”, apărută la editura Humanitas.

Cine a fost Jean-Claude Carriere

Născut pe 17 septembrie 1931, Jean-Claude Carriere şi-a plasat viaţa sub semnul „întâlnirilor, prieteniei şi a maeştrilor vieţii”, precum Dalai Lama, împreună cu care a scris o carte, sau cineastul spaniol Luis Bunuel, cu care a colaborat timp de 19 ani, până la moartea acestuia.

Bibliofil, pasionat de desen, astrofizică şi vin, iubitor de Taijiquan (artă marţială), Jean-Claude Carriere continua să fie foarte activ în pofida vârstei înaintate.

În 2018 a scris un ultim eseu, intitulat „Valea neantului”, iar în 2020 a colaborat la scenariul filmului „Le sel des larmes” (Sarea lacrimilor) de Philippe Garrel, potrivit Agerpres.

Deşi a studiat istoria, Jean-Claude Carriere a renunţat rapid la această vocaţie, consacrându-se desenului şi scrisului.

După debutul literar (cu romanul Lézard, 1957) i-a urmat la scurtă vreme debutul cinematografic, cu scenarii pentru regizorii Pierre Etaix şi Jacques Tati.

Colaborarea cu Buñuel (care a durat 19 ani) îl plasează în rândul scenariştilor de renume internaţional. Lucrează cu Volker Schlondorff, Louis Malle, Milos Forman, Jean-Luc Godard etc. În paralel, scrie piese de teatru (colaborează cu Jean-Louis Barrault şi mai ales cu Peter Brook), face adaptări pentru ecran, realizează filme de televiziune, publică romane şi eseuri.

Ce cărţi a scris Jean-Claude Carriere

Jean-Claude Carriere este cunoscut pentru următoarele cărţi:

Le Dictionnaire de la betise (cu Guy Bechtel, 1967), Le Livre des bizarres (cu Guy Bechtel, 1972), La Paix des braves (1984), Conversations sur l’invisible (cu Jean Audouze şi Michel Casse, 1988), La Controverse de Valladolid (1992), La Force du bouddhisme (cu Dalai-Lama, 1995), Le Cercle des menteurs (1998, Cercul mincinoşilor, Humanitas, 1999, 2006).

Dictionnaire amoureux de l’Inde (2000), Leş Annees d’utopie (2002), Détails de ce monde (2004, Frânturi din astă lume, Humanitas, 2007); Contes philosophiques. Cercle des menteurs 2, 2008 (Povestiri filozofice. Cercul mincinoşilor 2, Humanitas, 2009); N’ésperez pas vous débarrasser des livres. Entretiens menés par Jean-Philippe de Tonnac (cu Umberto Eco, 2009) (Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi, Humanitas, 2010).

Ce filme a făcut Jean-Claude Carriere

Jean-Claude Carriere a murit la vârsta de 89 de ani. În timpul vieţii a scris următoarele scenarii de film: Le Journal d’une femme de chambre (Luis Buñuel, 1964), Le Charme discret de la bourgeoisie (Luis Buñuel, 1972), Le Fantôme de la liberté (Luis Buñuel, 1974), Cet obscur objet du deşir (Luis Buñuel, 1977), Die Blechtrommel (Volker Schlondorff, 1979), Sauve qui peut (la vie) (Jean-Luc Godard, 1980), Danton (Andrzej Wajda, 1982), Max mon amour (Nagisa Oshima, 1986), Valmont (Milos Forman, 1988), Milou en mai (Louis Malle, 1990), Cyrano de Bergerac (Jean Paul Rappeneau, 1991), Der Unhold (Volker Schlondorff, 1996), Birth (Jonathan Glazer, 2001)

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments