vineri, aprilie 26, 2024
AcasăCulturaToni Grecu, infectat cu COVID-19, a făcut primele declaraţii. ”Nu am fost...

Toni Grecu, infectat cu COVID-19, a făcut primele declaraţii. ”Nu am fost şi nici nu sunt la ATI”

[ad_1]

Toni Grecu, celebrul membru al grupului Divertius, a făcut primele declaraţii după ce s-a infectat cu COVID-19. În cursul zilei de ieri, mai multe ştiri apărute în presă, susţineau faptul că acesta este internat în stare gravă la ATI.

Realizatorul de televiziune a declarat că, deși face și el parte din rândul persoanelor din România care au contractat coronavirus, nu este într-o stare gravă, așa cum s-a scris inițial.

Toni Grecu, infectat cu COVID-19, a făcut primele declaraţii

Starea realizatorului este una bună în prezent. I-au revenit gustul și mirosul, iar în acest moment singurul simptom cu care se confruntă este o stare de oboseală.

”Nu e o formă uşoară, cert. Nu am fost şi nici nu sunt la AŢI. Iau tratamentul specific la salon. Personalul este impecabil. Mi-au revenit gustul şi mirosul, nu am dureri musculare sau de cap, dar obosesc foarte repede. E pneumonie. S-a declanșat o avalanșă fără motiv, dintr-o exagerare.

Telefoane, îngrijorări, panică”,a declarat Toni Grecu pentru paginademedia.ro

Cristina, soţia lui Toni Grecu, a vorbit și ea despre starea de sănătate a realizatorului de televiziune.

”Este internat de 5 zile la Spitalul Matei Balș. Este pe salon și primește tratamentul corespunzător. Nu a fost niciun moment internat la Terapie Intensivă. (…) A avut simptome, dar după o săptămână au devenit mai serioase. Am decis atunci să meargă la spital, a fost internat pentru monitorizare și tratament. Acum se află într-o stare ameliorată față de cea din momentul internării. Evoluează spre bine.”,a declarat Cristina Grecu pentru libertatea.ro.

Perioada Divertis, o perioadă imposibil de repetat

În luna mai a anului trecut, Toni Grecu spunea despre „Perioada Divertis“ că a fost foarte frumoasă, o perioadă în care a realizat, practic, lucruri imposibil de repetat la nivel de grup.

„Au fost niște vremuri irepetabile, care ne-au adus multă satisfacție, multe bucurii. E foarte greu să compar ce a fost în perioada respectivă cu ce se întâmplă acum, mai ales că trecem printr-o pandemie și o revoluție a vieții pe pământ. Perioada Divertis a fost foarte frumoasă, o perioadă în care eu, împreună cu ceilalți colegi din trupă, am realizat, practic, lucruri imposibil de repetat la nivel de grup”, declara atunci Toni Grecu.

Cine este Toni Grecu

Toni Grecu, celebrul membru al grupului Divertius, a făcut primele declaraţii după ce s-a infectat cu COVID-19 şi i-a liniştit pe fanii săi.

Toni Grecu a absolvit Colegiul „Costache Negruzzi” din Iași și a urmat cursurile Facultății de Electronică și Telecomunicații, formând – alături de Doru Antonesi și Florin-Viorel Constantin – trupa umoristică Divertis. În timpul facultății, Toni Grecu a mai făcut parte din grupurile Asterisc și Ars Amatoria.

În anii ’80, Toni Grecu a susținut, alături de trupa Divertis, mai multe turnee prin țară – în cadrul Cenaclului Flacăra -, iar grupul umoristic își continuă ascensiunea și în anii ’90. Divertis a debutat pe micul ecran în martie 1990, la Televiziunea Română. Din 1999, trupa ajunge la Pro TV, apoi la Antena 1, Toni Grecu fiind prezentator și scenarist.

Toni Grecu a primit, în 2010, Premiul UNITER pentru spectacol de divertisment.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments